Ziua 9 – O putere mai mare decât îndoiala

0

”Căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea” 2 Timotei 1:12.

DEVOȚIONAL

”Testul este pozitiv. Ești însărcinată!” Abia așteptam să împart această veste bună cu soțul meu. Fiica noastră avea aproape doi ani și această noua sarcină venea exact la timpul potrivit. Însă bucuria noastră s-a transformat în tristețe și nu doar odată, ci de două ori. Mai târziu, în aceeași zi, am simțit  o durere în partea de jos a abdomenului si astfel am ajuns la spital. Analizele au confirmat bănuiala medicului: sarcină extrauterină. Se rupsese  una din trompele uterine, provocând o hemoragie internă care îmi punea viața în pericol. Intervenția chirurgicală a reparat problemele fizice, dar nu ș inima mea dezamăgită.

După mulți ani de încercări de a rămâne însărcinată, doctorul mi-a spus ca era imposibil acest lucru, datorită faptului că hemoragia îmi afectase țesuturile. Eram hotărâtă să-i dovedesc că greșește! Mi-am spus în inima mea: ”Slujesc unui Dumnezeu mare; El a făcut o minune pentru Sara, permițându-i să rămână însărcinată în ciuda vârstei  înaintate și El poate să facă o minune și pentru mine.” Mi-am pus toată credința în mâinile lui Dumnezeu și n-a durat mult până când am rămas însărcinată din nou. Dumnezeu a răspuns rugăciunii mele! Eram atât de entuziasmați! Încrederea noastră în făgăduințele lui Dumnezeu și dragostea noastră pentru El au crescut.

Mă plimbam împreună cu soțul meu pe malul unui râu liniștit, într-o după amiază însorită de Sabat, când am simțit  o durere care îmi era cunoscută. Mai simțisem asta și înainte, dar o ignorasem. Mai târziu în acea seară, durerea s-a intensificat și am ajuns din nou la spital. Analizele mi-au confirmat temerile: era o a doua sarcină extrauterină și am avut nevoie urgentă de operație.

Ce se întâmplă când un creștin își pune toată încrederea în făgăduințele lui Dumnezeu, doar ca să fie apoi dezamăgit? Unde este făgăduința din Romani 8:28? Nori de îndoială mă acopereau. Mă întrebam: ”De ce, Doamne? Nu înțeleg! De ce ai răspuns la rugăciunea mea,  ca apoi să iei răspunsul înapoi? De ce m-ai dezamăgit?”

Stăteam întinsă în patul meu de spital, simțindu-mă foarte descurajată. Eram într-o stare de durere fizică și de epuizare emoțională. Nu voiam să văd pe nimeni! Asistenta m-a asigurat că apa caldă mă va face să mă simt mai bine și m-a ajutat să fac un duș. Lacrimile îmi curgeau pe față. Mă gândeam că ar trebui să mă rog, dar nu puteam. Mă simțeam părăsită cu totul de Dumnezeu! Aburul de la duș era ca norii întunecați ai unei furtuni. Diavolul a prins momentul potrivit pentru a-mi sugera: ” Așa răsplătește Dumnezeu pe cei care își pun încrederea în El? Așa Își arată El iubirea?”

Dar Dumnezeu nu m-a părăsit. Am simțit că trebuie să repet cu glas tare cuvintele: ”Dumnezeu mă iubește.” Nu eram sigură dacă puteam sau chiar dacă voiam să fac acest lucru. Dar am simțit același lucru și a doua oară cu o mare intensitate, așa că am spus: ”Dumnezeu mă iubește.” Am repetat aceeași frază de trei ori, accentuând de fiecare dată alt cuvânt. ”DUMNEZEU mă iubește.”   ”Dumnezeu MĂ iubește.”  ”Dumnezeu mă IUBEȘTE.”  Odată cu a treia declarație, întunericul m-a părăsit! M-am întors in pat epuizată de tot și dorind să fiu singură.

Atunci când capelanul spitalului, o femeie, a intrat in camera mea, s-a uitat la fișa mea și a întrebat:  ”Doamna Genson?” Când i-am răspuns, a venit lângă mine și mi-a luat mâna într-a ei spunându-mi:  ”Este greu să pierzi un bebeluș, nu-i așa?” Norii s-au întors! Nedorind să izbucnesc în plâns de față cu ea, mi-am acoperit capul cu pătura și am spus cu glas tare: ”Dumnezeu mă iubește! Știu în cine am crezut! Mi-am dăruit viața lui Isus și orice hotărăște El să facă cu mine, este în regulă, fiindcă viața mea este ascunsă în Hristos!” Cu aceasta, norii m-au părăsit încă odată.

Cuvintele pe care Isus i le-a spus lui Petru, mi-au alinat inima mai târziu: ”Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea” (Ioan 13:7). M-am luptat cu Dumnezeu din pricina pierderii mele. Nu puteam înțelege de ce se întâmplase așa, mai ales când îmi exercitasem credința. Aveau să treacă zece ani înainte de a înțelege că Dumnezeu voia ca să  experimentez acea credință care să treacă dincolo de nori, la ceea ce nu se vede, la faptul că harul Său este făcut desăvârșit în slăbiciunea noastră. Mă rugasem pentru o minune și Dumnezeu îmi dăduse una. Dar am învățat că adevărata minune era aceea că puterea lui Dumnezeu  a fost mai mare decât îndoiala mea și că El putea să mă păstreze întreagă prin orice încercare aș trece. Ca și Iov pot să spun: ”Chiar dacă mă ucide, totuși voi avea încredere în El” (Iov 13:15, versiunea engleză). ”Dar El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul” (Iov 23:10).

”Dumnezeu ne dă lecții de încredere. El vrea să ne învețe unde să căutăm ajutor și putere la vreme de nevoie. În felul acesta, obținem o cunoștință practică despre voința Sa divină de care avem atâta nevoie în experiența vieții noastre. Credința crește puternic în conflict serios cu îndoiala și teama”  (Mărturii vol. 4, p. 116). ” În viața viitoare, tainele care aici ne-au necăjit și dezamăgit ni se vor desluși. Vom vedea că rugăciunile noastre aparent neascultate și așteptările noastre zadarnice s-au numărat printre binecuvântările cele mai mari” (Divina Vindecare, p. 474)

SUGESTII PENTRU TIMPUL DE RUGĂCIUNE

Laudă

  • Doamne, Te lăudăm fiindcă ești Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri (2 Corinteni 1:3-7).
  • Te lăudăm pentru că ne vindeci inimile zdrobite și ne legi rănile.
  • Te lăudăm fiindcă ne lași să punem poverile asupra Ta. Ne vei sprijini în ceasul suferinței pentru că și Tu ai experimentat durerea.

Mărturisire și cererea biruinței asupra păcatului

  • Cerem ca Duhul Tău cel Sfânt să ne arate orice păcat care ne desparte de Tine.
  • Iartă-ne, Tată, căci îndoielile ne distrug capacitatea de a ne încrede în Tine.
  • Mulțumim pentru iertarea pe care ne-o oferi în chip așa de minunat.

Cereri și mijlociri

  • Doamne, ne rugăm pentru înțelepciune și har pentru a accepta dezamăgirile, știind că Tu ne iubești și că toate lucrurile lucrează împreună spre binele nostru, deși poate nu înțelegem acum.
  • Iți cerem ca credința noastră să fie întărită atunci când ne confruntăm cu îndoială și frică.
  • Te rugăm, fă ca familiile noastre să dezvăluie iubirea Ta în casele și comunitățile noastre. Iți cerem să aduci armonie în cămin,  să vindeci relațiile destrămate, să aperi de abuz pe cei vulnerabili și să-Ți  descoperi puterea sfințitoare în situațiile ce par fără speranță.
  • Fie ca membrii bisericii noastre, pastorii și liderii din toată lumea să se hrănească în fiecare zi din Cuvântul lui Dumnezeu. Fie ca și noi să Te căutăm zilnic în rugăciune personală. Adu-ne aminte că fără Tine nu putem face nimic.
  • Iți cerem să ridici la lucru asistenți medicali și medici, care să planteze noi biserici printre cele 1978 de grupuri etnice din cele 22 de țări din cadrul Diviziunii Africa Centrală și de Vest.
  • Ne rugăm pentru cele 49 milioane de oameni din cele 19 orașe la care s-a ajuns cel mai puțin în cadrul Diviziunii Trans-Europa.
  • Ne rugăm pentru cele șapte persoane de pe lista noastră de rugăciune. Dă-le Tu inimi care să Te cunoască, așa cum spune Cuvântul Tău în Ieremia 24:7.

Mulțumire

  • Tată, Iți mulțumim că pentru că Hristos mijlocește pentru noi, avem un viitor și o nădejde.
  • Iți mulțumim că ne mângâi în toate necazurile noastre, ca să putem și noi mângâia pe alții.
  • Mulțumim, Doamne, că puterea Ta este făcută desăvârșită în slăbiciunea noastră.

Imnuri sugerate

Acesta-i Salvatorul meu – 499; Poți să te-ncrezi în Isus- ne-ncetat – 249; Zi de zi – 230; Eu vreau pe Isus și iubirea Lui – 372; Blând ca o voce de înger – 243.

Făgăduințe pe care să le cerem în rugăciune

  • ”Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28).
  • ”Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41:10).
  • ”Încredințează-ți soarta în mâna Domnului și El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit” (Psalmi 55:22).

Traducere: Alina Dica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *