”Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” Fapte 1:8
Mărturie
« Deoarece acesta este mijlocul prin care noi trebuie să primim putere, de ce nu flămânzim și nu însetăm după darul Duhului? De ce nu vorbim despre el, de ce nu ne rugăm pentru el și nu predicăm despre el? Domnul este mult mai binevoitor să dea Duhul Sfânt celor care Îl slujesc decât sunt părinții să dea daruri bune copiilor lor. Pentru botezul zilnic cu Duhul Sfânt, fiecare lucrător ar trebui să înalțe rugăciunile lui către Dumnezeu. » (E. G. White – Faptele Apostolilor p.50)
Chiar înaintea absolvirii facultății cu o diplomă în teologie, am citit cartea Ei au găsit secretul de V. Raymond Edman. În ea ni se vorbește despre 20 de creștini, bărbați și femei, care au ajuns la o criză spirituală în sufletele lor, fapt care i-a condus la o adevărată convertire, urmată de revărsarea Duhului Sfânt în viața lor. Ei au devenit ceea ce au devenit -și au condus milioane de oameni la Hristos- pentru că au fost umpluți cu Duhul Sfânt. M-am gândit la viața mea de soț, proaspăt tătic și pastor în devenire și am scris o notă pe o pagină a cărții: ”Și eu am nevoie de Duhul Sfânt”. De atunci mi-am făcut o prioritate din a-mi menține experiența convertirii și a căuta botezul biblic cu Duhul Sfânt prin cercetarea Scripturii, ascultare, împărtășind altora și prin rugăciune. În timpul primului an de pastorație, am fost chemat să îl vizitez pe casierul bisericii noastre care fusese diagnosticat cu cancer. Ne-am rugat și l-am uns cu ulei așa cum spine Biblia să facem. Peste câteva zile, ne împărtășea cu bucurie că fusese vindecat complet ! În acel moment am știut că Dumnezeu a auzit rugăciunile mele și a acceptat eforturile făcute de a-mi trai viața pentru El. Dar tu ? Ai nevoie de Duhul Sfânt în viața ta?
Versete biblice pentru rugăciune
Odată, Pavel a întrebat pe 12 bărbați din Efes : „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” (Fapte 19:2) Tu cum ai răspunde? Bărbații din Efes au zis : „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”
- Romani 8:16 – Când Duhul Sfânt se va pogorî în mijlocul nostru, ne vom mărturisi păcatele și vom primi darul mântuirii prin Isus. Vom avea siguranța mântuirii pentru că suntem copii ai lui Dumnezeu.
- Ezechiel 36:25-27 – Prezenta Duhului Sfânt ne va da un duh nou și o inimă nouă. Vom avea biruință asupra păcatelor și vom vedea o adevărată creștere a caracterului.
- Ioan 7:38, 39 și Galateni 5:22,23 – Când suntem umpluți cu Duhul Sfânt, roada Duhului – firea dumnezeiască, caracterul lui Dumnezeu- va curge din noi ca râuri de apă vie.
- Faptele 4:13, 31 – Prezența permanentă a Duhului Sfânt ne va motiva și împuternici ca să împărtășim Evanghelia cu cât mai mulți oameni.
- Ioan 16:13 – Pentru că Duhul locuiește în noi, vom avea foame și iubire pentru Biblie și El ne va călăuzi în tot adevărul. Acest adevăr nu înseamnă doar o înțelegere formală a faptelor, ci adevăratul caracter al lui Hristos, care este Adevărul.
- Romani 8:26, 27 – Pe măsură ce ne rugam prin Duhul Sfânt, vom avea putere în rugăciunile noastre și vom vedea multe răspunsuri minunate la rugăciune.
Isus a spus că vor fi două grupuri de creștini chiar înainte de revenirea Sa (Matei 25). ”Atunci, Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieșit în întâmpinarea mirelui. » (Matei 25:1) Cinci fecioare erau neînțelepte și nu aveau ulei (prezența Duhului Sfânt ;vezi Zaharia 4:1-6) Acestea reprezintă pe cei care par să fie urmași ai lui Isus, dar nu sunt. Ei sunt religioși, dar nu spirituali. Acestora Isus le spune : ”Nu vă cunosc!” Cele cinci fecioare înțelepte aveau ulei din belșug. Ele reprezintă pe cei care sunt umpluți cu Duhul Sfânt și au o legătură adevărată cu Domnul Isus.
Ucenicii, ascultând de porunca lui Hristos, au rămas la Ierusalim după înălțarea Sa. ”Şi tot timpul stăteau în Templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu” (Luca 24:53). Când nu se aflau la templu, erau în camera de sus. ”Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu frații Lui” (Fapte 1:14). După zece zile au fost toți botezați cu puterea Duhului Sfânt ( Fapte 2) si 3000 de persoane au fost convertite într-o singură zi, în acel loc!
Sugestii pentru rugăciune
- Venim înaintea Ta cu mulțumiri și intrăm în curțile Tale cu laude. Nu avem cuvinte să descriem cât de mult Îți suntem recunoscători pentru tot ce ai făcut pentru noi . Cu bucurie și smerenie alăturăm laudele noastre omenești la cele ale îngerilor fără păcat, care își găsesc plăcerea să Ți se închine mereu!
- Te rog să-mi schimbi inima, o Doamne, și fă-o sa fie totdeauna sinceră. Curăță-mă de păcat și pregătește-mă ca să primesc Duhul Tău. (Psalmii 51:7,10)
- Doamne, trimite, Te rog, o redeșteptare a adevăratei evlavii în mijlocul poporului Tău, în care să se vadă roada Duhului Sfânt (Galateni 5:22,23)
- Botează-ne cu Duhul Sfânt și dă-ne putere să vestim Evanghelia unei lumi pierdute în întuneric (Fapte 1:5-8).
- Ai milă Doamne, de familia mea, de prieteni, de colegi de muncă și școală. Salvează-i și fă să fiu și eu ajutorul Tău în scopul acesta (Matei 28:19, 20).
- Binecuvântă pastorii, profesorii, evangheliștii, lucrătorii biblici și conducătorii bisericilor noastre cu puterea Duhului Sfânt (1 Timotei 2:1-4).
- Doamne, Te rog să ai milă de cei abuzați și de cei persecutați, ocrotește-i și eliberează-i din mâna celor care caută să le facă rău (Psalm 91).
- Te rog să binecuvântezi sutele de mii de activități misionare de pe tot pământul în tot anul 2020. Ne rugăm mai ales pentru eforturile de evanghelizare ”Implicarea totală a membrilor” în Papua Noua Guinee în luna mai 2020.
- Ne rugăm pentru o redeșteptare spirituală printre tinerii adventiști de ziua a șaptea care merg la facultățile și universitățile publice din lumea întreagă. Fa ca ei sa devina ambasadori plini de viață pentru Hristos.
- Ne rugăm pentru cei 69% din populația globului care nu au primit nici o prezentare clară despre Isus.
- Ne rugăm pentru cele 62 milioane de persoane din cele 28 orașe ale fostei Uniunii Sovietice (Diviziunea Euro-Asia) la care s-a ajuns cel mai puțin.
- Ne rugăm pentru liderii de tineret din lumea întreagă, care transmit cu credincioșie generației viitoare moștenirea noastră: identitatea în Hristos, misiunea ca adventist de ziua a șaptea și autoritatea în bisericile locale.
- Doamne, Te rugăm pentru cele șapte persoane (sau mai multe) de pe listele noastre personale de rugăciune. Fie ca ei să permită Duhului Sfânt să lucreze în viețile lor.
- Cereri de rugăciune locale :
Imnuri sugerate
Spirit Sfânt, cu har divin ( #143) ; Voia Ta Doamne (# 361); Inima mea, de-acum Ți-o dăruiesc (# 334); O inimă schimbată (# 746); Mai mult să Te iubesc (# 370).
Traducere: Alina Dica