Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor care să rămână cu voi în veac… Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi… Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el. (Ioan 14:16, 18, 23)
Mărturie
„Când te trezești dimineața, îți simți neajutorarea și nevoia ta de puterea lui Dumnezeu? Faci cunoscute, în umilință și supunere dorințele tale Tatălui tău ceresc? Dacă da, îngerii vor consemna rugăciunile tale, și dacă aceste rugăciuni nu au plecat de pe buze mincinoase, când vei fi în pericol și nu vei fi conștient că faci răul și când vei exercita o influență care i-ar conduce pe alții la rău, îngerul tău păzitor va fi de partea ta, îndrumându-te spre un făgaș mai bun, alegând cuvintele pentru tine și influențându-ti acțiunile” (Ellen White, Solii către Tineret, p. 90).
Într-un Sabat eram la chiuveta din bucătăria bisericii, spălând vasele după masa de părtășie. O tânără studentă din Rusia, care era într-un schimb de experiență, usca vasele. Știam că nu era creștină, așa că m-am rugat în liniște cum să profit de acest timp în care ne ocupam de vase împreună. „Am o întrebare pentru tine, dacă nu te superi”, am zis eu. „Sigur, care este?” a răspuns. „De ce atât de mulți oameni din Rusia nu sunt creștini?” am întrebat. „Poți la fel de bine să mă întrebi de ce nu sunt eu creștină”, a spus ea cu un zâmbet. „Ok”, am răspuns eu pe același ton, „de ce nu ești creștină?” „Pur si simplu nu am nici o dovadă a existenței lui Dumnezeu,” a răspuns sigură pe ea. Apoi a întrebat, „De ce ești tu creștină?” „Pentru că am foarte multe dovezi!” am răspuns eu. A râs și a spus, „Bine, și care sunt dovezile tale?” Atunci am mărturisit ce a făcut Dumnezeu pentru mine.
„Am un experiment, dacă vrei sa încerci,” am spus. „Cred că, făcând acest experiment, vei găsi dovezi în favoarea lui Dumnezeu. În următoarele 30 de zile aș vrea să petreci timp citind din cartea Ioan. Dacă termini înainte ca cele 30 de zile să se încheie, ia-o de la capăt. Aș vrea de asemenea să te rogi lui Dumnezeu când nimeni altcineva nu știe. Vorbește cu El și cere-I lucruri pe care doar tu le știi, apoi vezi ce se întâmplă.” „Bine,” a zis ea, „sună destul de ușor. Va fi un experiment interesant.”
Ca student în schimb de experiență, ea trebuia să meargă oriunde mergea familia gazdă, pentru a experimenta cultura. Prin urmare, venea la biserică în fiecare săptămână pentru că asta făcea familia gazdă. La două săptămâni după ce a început experimentul, am mers la ea în biserică și am întrebat, „Deci, cum merge cu experimentul?” A răspuns în tr-un mod serios, dar agreabil, „Nu înțeleg ce se întâmplă. Încă mai sunt doua săptămâni, dar nu sunt sigură dacă mai pot spune că nu există Dumnezeu.” „Bine pentru tine,” am răspuns. „Mergi înainte. Sunt sigură că vei găsi mai multe dovezi despre Dumnezeu dacă îți păstrezi mintea deschisă.” A zâmbit și mi-a mulțumit în timp ce pleca. A plecat acasă, în Rusia, la înainte ca cele 30 de zile să se sfârșească, dar știu că ea și Dumnezeu începeau să se cunoască mai bine!
Cum rămânem în prezența Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt?
- Pur și simplu petrecem timp studiind biblia cu inima și mintea deschise. Isus este Cuvântul (Ioan 1:14; 14:6-9), și dacă L-am văzut pe El, am văzut pe Tatăl. De asemenea, Duhul Sfânt este cel care a inspirat Cuvântul lui Dumnezeu (2 Petru 1:21). Pe măsură ce citim Biblia și credem în învățătura și promisiunile ei, suntem schimbați după chipul lui Isus (2 Corinteni 3:18).
- Apoi, pe măsură ce ne rugăm lui Dumnezeu, cu inima deschisă ca unui Prieten, Duhul Sfânt se apropie, inimile noastre se înmoaie, și duhul nostru este pregătit pentru provocările ce ne stau în fată. Pe măsură ce ne rugăm, puterea Satanei asupra noastră este ruptă, și putem să biruim ispitele lui cu puterea lui Dumnezeu.
- În final, pe măsură ce ascultăm de Biblie și o împărtășim cu alții, suntem atrași tot mai aproape de inima lui Dumnezeu, și avem pace în suflet. (Matei 11:28-30).
Versete biblice pentru rugăciune
- 2 Petru 1:21 – Duhul Sfânt a inspirat Biblia. Pe măsură ce o citim și acceptăm, rămânem în prezența Duhului Sfânt, a lui Isus și a Tatălui (Ioan 14:23).
- Luca 11:11-13 – Putem spori puterea Duhului Sfânt în noi și în jurul nostru pe măsură ce ne rugăm și cerem prezența lui Dumnezeu.
- Fapte 2:1-4 – Duhul Sfânt vrea ca să împărtășim ceea ce ne-a învățat Dumnezeu și cum El ne-a binecuvântat. El vrea ca toți oamenii de pretutindeni să fie mântuiți.
- 1 Timotei 2:1-4 – Când ne rugăm, Duhul Sfânt binecuvântează lumea în jurul nostru și aduce oamenii la mântuire.
- Fapte 5:31, 32 – Pe măsură ce ascultăm de ceea ce ne cere Dumnezeu, prezența Duhului Sfânt și binecuvântarea Lui crește în viața noastră.
- Romani 8:26 – Duhul Sfânt vrea să ne ajute să devenim oameni ai rugăciunii. Binecuvântări vor urma cu siguranță (2 Cronici 7:14).
Sugestii pentru rugăciune
- Tată ceresc, creează în mine o foame după Cuvântul Tău ca să-mi placă să petrec timp cu Tine. Pe măsură ce citesc Biblia, dă-mi o înțelegere clară asupra caracterului Tău și a voinței Tale pentru viața mea.
- Isuse, Te rog să trimiți Duhul Sfânt în viața mea și fă-mă un om al rugăciunii. Transformă-mă într-un mijlocitor puternic astfel încât mulți să fie salvați și eliberați de lanțurile întunecate ale Satanei.
- Fie ca mintea și inima mea să fie în acord cu voința Ta. Fă-mă să umblu în ascultare perfectă de poruncile și cuvântul Tău.
- „O. Doamne, primește-mă să fiu cu totul al Tău. Așez toate planurile mele la picioarele Tale. Folosește-mă astăzi în serviciul Tău. Rămâi cu mine și lasă ca tot ceea ce fac să fie făcut în puterea Ta” (Ellen White, Calea către Hristos, p. 69)
- Doamne, ridicăm în rugăciune liderii bisericilor din întreaga lume. Te rugăm să le dai înțelepciune pe măsură ce iau decizii importante și conduc poporul Tău.
- Ne rugăm pentru copiii noștri. Te rugăm să le dai putere să stea curajoși de partea Ta atunci când întâlnesc obstacole și presiune. Ajută-i să facă alegeri înțelepte și să stea de partea adevărului (Isaia 44:3, 4).
- Ne rugăm pentru familiile a căror viață este plină de haos, durere și confuzie.
- Doamne, fie ca o renaștere puternică a evlaviei dintâi să cuprindă biserica Ta în aceste zile de pe urmă. Fă ca să putem sta pentru adevărul Tău chiar dacă ar cădea cerul.
- Ne rugăm pentru cele șapte persoane de pe lista noastră de rugăciune. Te rugăm să arăți fiecărei persoane cât de mult îi iubește Isus.
- Rugăciuni speciale.
Imnuri sugerate
Zi de zi (#230); Mai lângă tronul Tău (#309); Tot mai aproape (#347); Lângă Isus (#233); Pretutindeni cu Isus (#253);
Traducere: Adriana Gheață
Multumim mult pentru traducere