Habacuc 3:17-19 & Isaia 12
Sugestii pentru rugăciunea de mijlocire
Simte-te liber să ceri și împlinirea altor promisiuni. Amintește-ți că toate poruncile Sale sunt tot atâtea împuterniciri!
- Laudă-L pe Dumnezeu că bucuria este o roadă a neprihănirii.
Așteptarea celor neprihăniți nu va fi decât bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri. Prov. 10:28
- Laudă-L pe Dumnezeu pentru bucuria pe care o afli atunci când stai în prezența Sa și când Îl urmezi.
Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veșnice în dreapta Ta. Ps. 16:11
- Laudă-L pe Dumnezeu că ne putem bucura în timpul bolii, că puterea lui Hristos rămâne peste noi.
Şi El mi-a zis: Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. 2 Cor. 12:9
- Roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea bucurie în inimă
Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde!
Bucurați-vă întotdeauna. Rugați-vă neîncetat. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.1 Tes. 5:16-18
- Roagă-te pentru cineva care are nevoie de bucuria lui Dumnezeu în inima lui.
Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! Fil. 4:4
Nu vă mâhniți, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră. Neemia 8:10 u.p.
- Roagă-te ca Dumnezeu să te învețe să te bucuri în încercări. Dacă ai o situație concretă în minte, adu-o înaintea tronului Său.
Dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui. 1 Pet. 4:13
Seara vine plânsul, iar dimineața veselia. Ps. 30:5 u.p.
- Roagă-te pentru cei care sunt persecutați, cerând ca Dumnezeu să le dea bucurie în suflet.
Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânța, se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii. Ps. 126:6
Atunci toţi cei ce se încred în Tine, se vor bucura, se vor înveseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău. Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, şi-l înconjuri cu bunăvoința Ta, cum l-ai înconjura cu un scut. Ps. 5:11, 12
Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune. Rom. 12:12
- Roagă-te ca tinerii bisericii să găsească bucurie în a-L urma pe Hristos. Roagă-te pe nume pentru tinerii din biserică.
Făliți-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul! Ps. 105:3
Toți cei ce Te caută, să se veselească şi să se bucure în Tine! Cei ce iubesc mântuirea Ta, să zică neîncetat: „Prea mărit să fie Dumnezeu!“ Ps. 70:4
- Roagă-te pentru acceptarea cu toată inima a scrierilor Spiritului Profetic ca fiind aplicabile și azi și recunoștință sinceră că le avem. Roagă-te ca liderii bisericii și membrii să le citească în mod regulat.
Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înțelepciune. Iosua 1:8
- Roagă-te pentru ca să se pună un accent sporit asupra minunatei doctrine a creațiunii biblice – faptul că pământul a fost creat în 6 zile literale și consecutive prin cuvântul Domnului.
Şi credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. Pentru că prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd. Evrei. 11:1-3
- Misiunea în orașe—roagă-te pentru Diviziunea Inter –Europeană și pentru orașele în care ei au ales să lucreze: Geneva, Elveția; Praga, Cehia; și Viena, Austria. Roagă-te de asemenea pentru Orientul Mijlociu și Uniunea Africii de Nord și pentru cele 43 de orașe în care ei plănuiesc să intre în următorii patru – cinci ani. Roagă-te pentru membrii bisericii și pentru conducătorii care lucrează în aceste orașe.
Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe şi teamă, 1 Petru 3:15
- Roagă-te pentru orice nevoi personale sau orice altceva ai pe suflet.
Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Mat. 6:33
- Laudă-L pe Dumnezeu pentru că El are deja un răspuns la rugăciunile tale.
Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! Isa. 65:24
La sfârșitul timpului de rugăciune, puteți forma grupuri de două sau trei persoane care să se roage pentru cele șapte persoane din lista fiecăruia. Rugați-vă ca ei să aibă bucuria lui Dumnezeu în inimile lor. Cereți împlinirea textului din Psalmul 40:16 pentru ei: “Să se bucure şi să se înveselească în Tine toți cei ce Te caută! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică fără încetare: «Mărit să fie Domnul!” Dacă ai un motiv personal de rugăciune pentru care nu te simți confortabil să te rogi în grupul mare, poți împărtăși acel motiv cu partenerul tău de rugăciune și apoi rugați-vă împreună.
Imnuri sugerate
“Ce fericire, am pe Isus” (387); “Este soare azi în viața mea” (405); “Mi-e dor de cer” (493).
Ellen White despre bucurie
Roada Duhului, dimpotrivă, este: … bucuria. —Gal. 5:22
Cei care rămân în Hristos vor fi fericiți, veseli și bucuroși în Dumnezeu. O blândețe calmă se va manifesta în glas, un respect pentru lucrurile spirituale și veșnice vor fi exprimate în acțiune și muzică, o muzică voioasă, care va răsuna de pe buze, pentru că ea adie de la tronul lui Dumnezeu. (4M625)
Bucuria lui Hristos este o voioșie curată, pură. Nu este o veselie ieftină care conduce la frivolitate în cuvinte sau ușurătate în comportare. Nu, noi trebuie să avem bucuria Sa și cea mai mare bucurie a Sa era să vadă pe oameni ascultând de adevăr… Stăruiți la Dumnezeu spunând, ”Mă predau cu totul, mă ofer cu totul Ție.” Apoi fii voios. Cuvântul este în tine curățând și purificând caracterul tău. Dumnezeu nu dorește să-i vadă pe copii Săi umblând cu fețe exprimând neliniște și El vrea ca expresia plăcută a aprobării Sale să fie descoperită în fiecare din noi care suntem părtași naturii divine; pentru că noi avem puterea de a scăpa de ispitele din lume… Deși Hristos a murit, noi nu am fost lăsați orfani … Este posibil ca noi să obținem biruință după biruință și să fim cei mai fericiți oameni de pe fața pământului. (Marea noastră chemare, p. 148).
De ce n-ar fi bucuria noastră deplină – lipsită de nimic? Avem asigurarea că Isus este Mântuitorul nostru și că putem participa în mod liber la rezervele bogate pe care le-a făcut pentru noi. Putem crede în El, știind că El ne va da harul și puterea de a face ceea ce El ne îndeamnă. El ne-a dat asigurări că va împlini ceea ce a făgăduit. Este privilegiul nostru să căutăm în mod constant bucuria prezenței Sale. El dorește ca să fim voioși și plini de laudă la adresa Numelui Său. El vrea ca noi să purtăm lumină pe fețele noastre și bucurie în inimi. Avem o speranță care este cu mult mai presus de orice plăcere pe care lumea ne-o poate da, – atunci, de ce să nu fim bucuroși? (Semnele timpului, Aug. 11, 1909, par. 4).
Să ne străduim să educăm credincioșii să se bucure în Domnul. Bucuria spirituală este rezultatul credinței active. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie plin de credință și de Duhul Sfânt. Atunci El va fi proslăvit în ei. (Școala de instruire biblică, 1 Aprilie, 1905, par. 2).
Nu ce este în jurul nostru, ci ceea ce este în noi; nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem , aceasta este ceea ce ne face cu adevărat fericiți. Ne dorim un foc vesel pe altarul propriilor inimi; atunci vom putea vedea totul într-o lumină veselă, fericită. Putem avea pacea lui Hristos… Dacă vom fi ascultători, încrezători în Dumnezeu, așa cum un copil, în simplitatea sa, se încrede în părinții săi pământești, vom avea pace – nu pacea pe care o dă lumea, ci pacea pe care o dă Isus… Viața, această viață are multă strălucire în ea, dacă vom culege florile și vom lăsa mărăcinii și ciulinii în pace. (În locuri cerești, p. 245).
Întrebări pentru meditație personală
- Ești un creștin plin de bucurie? Dacă nu, ce dă deoparte bucuria ta? Petrece un timp predând aceste lucruri lui Dumnezeu în rugăciune. Cere împlinirea promisiunii Sale că îți va da bucurie. Cere-I să îți dea o inimă plină de bucurie.
- Gândește-te la lucrurile pe care poți să le faci care te vor ajuta ca să fii vesel tot timpul. Fă un plan și cere-I lui Dumnezeu să te ajute să-l aplici în viața ta.