Rugăciuni și profeție: Cuvântul sigur al lui Dumnezeu
Și el mi-a zis: «Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi Sfântul Locaș va fi curățit!» Daniel 8:14.
Cele 2.300 de zile și anul 1844
Așa cum am văzut mai devreme, profețiile despre timp din Daniel 8 și 9 sunt strâns legate între ele și încep în același timp. La fel ca profeția celor șaptezeci de săptămâni, profeția celor 2.300 de zile din Daniel 8:14 începe în anul 457 î.Hr. Numărând 2.300 de ani de la această dată („o zi pentru fiecare an”, Ezechiel 4:6) și ținând cont de faptul că nu există un an „0”, ajungem la anul 1844. „Apoi Sfântul Locaș va fi curățit” (Daniel 8:14). Dar ce este acest Sfânt Locaș și de ce ar avea nevoie să fie curățit?
Așa cum am menționat mai devreme, templul sau sanctuarul pământesc a fost distrus de două ori: primul templu a fost distrus de Babilon, iar al doilea templu de Roma. De atunci, el nu a mai fost reconstruit, deși unii oameni visează să construiască un al treilea templu. Așadar, despre ce sanctuar este vorba? Așa cum arată Pavel în cartea Evrei, există un alt sanctuar, nu pe pământ, ci în cer, „adevăratul cort, care a fost ridicat de Domnul, nu de un om” (Evrei 8:2). Dar cum ar putea ceva din cer să aibă vreodată nevoie de curățire? Pavel răspunde și la această întrebare: „Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri [sanctuarul pământesc]au trebuit curățite în felul acesta, trebuia ca înseși lucrurile cerești să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea. Căci Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.” (Evrei 9:23, 24)
Marele nostru Preot și judecata
Apostolul Ioan descrie ceea ce face Isus în sanctuarul ceresc: ”Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” ”Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 2:1; 1:9) Păcatele noastre trebuie să fie curățite prin sângele lui Isus. Acesta este procesul descris ca fiind „curățirea” sanctuarului ceresc. Observați cum descrie Daniel această judecată: ”M-am uitat până când s-au așezat niște scaune de domnie. Și un Îmbătrânit de zile a șezut jos. […] Mii de mii de slujitori Îi slujeau și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecata și s-au deschis cărțile.” (Daniel 7:9, 10)
Vorbind despre această judecată din timpul sfârșitului, îngerul din Apocalipsa 14:7 avertizează: ”Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!” În curând, această judecată care a început în 1844 se va încheia, iar Isus va veni. Să intrăm prin credință în acest sanctuar, rugându-ne lui Isus, Marele nostru Preot ceresc, ca fiecare om să audă această avertizare cerească și să se pregătească pentru revenirea Sa. Să ne rugăm împreună.
Timp de rugăciune (30-45 minute)
Fiecare grup de rugăciune are propriul mod de a se ruga împreună. Vă invităm să petreceți următoarele 30–45 de minute în rugăciune unită, urmând călăuzirea Duhului Sfânt. Vă încurajăm să faceți rugăciuni scurte și conversaționale (1–3 propoziții), permițând unui număr cât mai mare de persoane să participe și să se roage de mai multe ori. Mai jos sunt câteva exemple despre cum puteți transforma tema de astăzi într-o rugăciune, folosind Scriptura. Puteți, de asemenea, să vă rugați pe baza altor pasaje biblice și să includeți și alte subiecte de rugăciune în timpul pe care îl petreceți împreună. Pentru mai multe idei de rugăciune, vă rugăm să consultați Ghidul liderului și Cererile de rugăciune ale Bisericii Mondiale.
Să ne rugăm folosind Cuvântul lui Dumnezeu— Apocalipsa 14:7
”Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!”
”Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă”
Doamne, învață-ne să ne temem de Tine cu o dragoste plină de reverență și să-Ți dăm toată slava. Fie ca închinarea noastră, cuvintele și alegerile noastre să cinstească Numele Tău mai presus de orice. Tot ceea ce suntem și tot ceea ce facem să-Ți aducă doar Ție slavă.
”Căci a venit ceasul judecății Lui”
Tată, trăim în ceasul judecății Tale, când Isus, Marele nostru Preot, slujește pentru noi în sanctuarul ceresc. Curățește-ne prin sângele Tău. Credem în făgăduința Ta că, dacă ne mărturisim păcatele, Tu ești credincios și drept să ne ierți păcatele și să ne curățești de orice nelegiuire. Cercetează-ne inimile și pregătește-ne să stăm înaintea Ta.
”Și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul”
Dumnezeule Creator, Tu singur ești vrednic de închinare. Prin OneVoice27, în acest an, trimite-ne să chemăm lumea, cu un singur glas, înapoi la Tine — Creatorul cerului și al pământului — pentru ca mulți să se închine Ție și să fie pregătiți înainte de venirea lui Isus.
Mai multe sugestii de rugăciune
Mulțumire și laudă: Mulțumiți pentru binecuvântări concrete și lăudați pe Dumnezeu pentru bunătatea Lui.
Mărturisire: Luați câteva minute pentru mărturisirea personală a păcatelor și mulțumiți lui Dumnezeu pentru iertarea Sa.
Îndrumare: Cereți lui Dumnezeu să vă dea înțelepciune pentru provocările și deciziile cu care vă confruntați în prezent.
Biserica noastră: Rugați-vă pentru nevoile bisericii la nivel regional și mondial (vezi foaia separată cu cererile).
OneVoice27: Rugați-vă pentru inițiativa evanghelistică OneVoice27, care va culmina în luna septembrie — ca rugăciunile de astăzi să devină o proclamare curajoasă și ca mulți oameni să audă despre Isus înainte ca El să vină.
Cereriri locale: Rugați-vă pentru nevoile curente ale membrilor bisericii, ale familiei și ale vecinilor.
Ascultați și răspundeți: Luați-vă timp să ascultați vocea lui Dumnezeu și răspundeți cu laude și cântări.
Imnuri sugerate
Aleluia, Domnul vine (#508); Domnul vine (#721); Deși nu știm când (#518); Sfânta speranță (#497)
