Introducere

0

Bine ați venit la Zece Zile de Rugăciune 2027. Ce binecuvântare este să începem anul în rugăciune!

Dumnezeu este minunat. Cuvântul Său este sigur. El ne-a dat profeția ca o garanție că viitorul nostru și viitorul acestei lumi se află în mâinile Sale demne de încredere. Duhul Sfânt ne-a fost dat ca Sfătuitorul, Însoțitorul și Prietenul nostru permanent. Isus dorește să umble zilnic cu noi prin rugăciune, studiul Bibliei și încrederea noastră deplină în El.

Credem că viața dumneavoastră și viețile celor pentru care vă rugați vor fi transformate pe măsură ce vă alăturați credincioșilor din întreaga lume pentru a cere revărsarea Duhului Sfânt, pe care Tatăl a făgăduit-o celor care Îl cer (Luca 11:13).

Anul acesta are o semnificație deosebită. Tema noastră pentru 2027, „Rugăciune și profeție: Cuvântul sigur al lui Dumnezeu”, ne invită să trăim profeția biblică într-un mod nou și personal și să redescoperim că Dumnezeul care vestește „sfârșitul de la început” (Isaia 46:10) ține viitorul nostru în mâinile Sale. Aceste Zece Zile reprezintă, de asemenea, punctul de lansare în rugăciune pentru OneVoice27, accentul evanghelistic mondial care va culmina în septembrie 2027, marcând 2.000 de ani de la botezul lui Isus și începutul lucrării Sale. Când îngenunchem împreună în luna ianuarie, ne pregătim inimile pentru a înălța un singur glas în vestirea Evangheliei. Rugăciunea conduce la putere, iar puterea conduce la misiune.

Iată doar câteva mărturii dintr-un an anterior:

„Zece Zile de Rugăciune oferă familiei noastre motivația de a începe fiecare an nou în rugăciune și într-o deplină dependență de Dumnezeu. În aceste zece zile, punem deoparte timp pentru a ne ruga împreună ca familie, aducând înaintea lui Dumnezeu nevoile fiecăruia și căutând călăuzirea Sa pentru anul care urmează. Zece Zile de Rugăciune ne reamintește că nu ne rugăm singuri, ci facem parte dintr-o mișcare mondială de credință, speranță și misiune.” (J.K.)

„Viața mea de rugăciune a fost profund transformată. Am trăit momente liniștite și intime în rugăciune, iar timpul meu devoțional a devenit mai plin de semnificație și mai împlinitor. Mai presus de toate, am simțit apropierea, dragostea și ocrotirea lui Dumnezeu într-un mod deosebit.” (T.K.)

„Am văzut o schimbare puternică atât în casa mea, cât și în inima mea. Mă surprind chemându-mi familia tot mai des și spunând: «Haideți să ne rugăm!», iar ei se alătură cu bucurie. Rugăciunea reclădește altarul familiei noastre și ne apropie unii de alții. Noaptea simt o pace profundă, dorm mai bine, iar povara care apăsa odinioară asupra căminului nostru se ridică. Dumnezeu readuce odihna, unitatea și puterea spirituală în viețile noastre.” (A.B.)

V-a chemat Dumnezeu la redeșteptare? Biblia este plină de făgăduințe pentru dumneavoastră:

  • „Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va umili, se va ruga și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara” (2 Cronici 7:14).
  • „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape” (Isaia 55:6).
  • „Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide” (Matei 7:7).
  • „Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel ceresc va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11:13).
  • „Domnul este lângă toți cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima” (Psalmul 145:18).
  • „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

Oriunde vă aflați acum în viață, Dumnezeu este mai aproape decât credeți. El dorește să-Și reverse binecuvântările asupra familiei dumneavoastră, asupra bisericii dumneavoastră, asupra comunității dumneavoastră și asupra întregii lumi.

Tema noastră de rugăciune: Rugăciune și profeție: Cuvântul sigur al lui Dumnezeu

Pe parcursul celor Zece Zile de Rugăciune 2027, vă invităm să înțelegeți și să trăiți profeția biblică într-un mod nou și personal. Isus i S-a descoperit personal lui Daniel ca „un om îmbrăcat în haine de in” (Daniel 10:5) și lui Ioan ca „Cineva care semăna cu Fiul omului” (Apocalipsa 1:13). De asemenea, Isus a rostit numeroase parabole cu caracter profetic. Viitorul nostru este important pentru El. El dorește să-L credem și să ne încredem în El. Totodată, El vrea să cunoaștem viitorul și să nu ne temem, deoarece El ține viitorul în mâinile Sale și ne-a spus dinainte ce urmează să se întâmple. „V-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să credeți” (Ioan 14:29).

Observați această făgăduință impresionantă:

„Când cărțile lui Daniel și Apocalipsa vor fi mai bine înțelese, credincioșii vor avea o experiență religioasă cu totul diferită. Li se vor oferi asemenea priveliști ale porților deschise ale cerului, încât inima și mintea lor vor fi impresionate de caracterul pe care trebuie să-l dezvolte toți cei care vor să se bucure de fericirea care va fi răsplata celor cu inima curată. Domnul îi va binecuvânta pe toți cei care vor căuta cu umilință și blândețe să înțeleagă ceea ce este descoperit în Apocalipsa. Această carte conține atât de mult din ceea ce este plin de nemurire și slavă, încât toți cei care o citesc și o cercetează cu seriozitate primesc binecuvântarea făgăduită celor «ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea».” (Apocalipsa 1:3)
(Ellen G. White, Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 114)

Vă invităm să vă alăturați în această călătorie a rugăciunii și profeției, astfel încât, pe măsură ce căutăm această „experiență religioasă cu totul diferită”, viețile noastre și ale celor pe care îi influențăm pentru cer să fie transformate și să trăiască împlinirea făgăduinței: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi!”

Sugestii pentru timpul de rugăciune

  • Păstrați rugăciunile scurte – una sau două propoziții despre un singur subiect. Apoi lăsați și pe alții să se roage. Vă puteți ruga de câte ori doriți, așa cum participați la o conversație.
  • Nu vă temeți de momentele de tăcere. Ele oferă fiecăruia ocazia să asculte glasul Duhului Sfânt.
  • Cântarea împreună, călăuziți de Duhul Sfânt, este de asemenea o mare binecuvântare. Nu este nevoie de pian; este suficient să cântați fără acompaniament.

În loc să folosiți timpul prețios de rugăciune pentru a vorbi despre cererile dumneavoastră, aduceți-le direct înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Apoi și ceilalți se pot ruga pentru aceleași cereri și pot revendica făgăduințele lui Dumnezeu pentru nevoile dumneavoastră.

Revendicarea făgăduințelor lui Dumnezeu

Avem privilegiul de a revendica făgăduințele lui Dumnezeu în rugăciunile noastre. Toate poruncile și sfaturile Sale sunt, de asemenea, făgăduințe. Dumnezeu nu ne-ar cere niciodată ceva ce nu am putea împlini prin puterea pe care El o oferă.

Este atât de ușor să ne concentrăm asupra nevoilor, dificultăților și încercărilor noastre și să ne plângem de situația în care ne aflăm atunci când ne rugăm. Dar acesta nu este scopul rugăciunii. Rugăciunea este menită să ne întărească credința. De aceea vă încurajăm ca, în timpul rugăciunii, să revendicați făgăduințele lui Dumnezeu. Luați-vă privirea de la voi înșivă și de la slăbiciunile voastre și îndreptați-o spre Isus. Privindu-L pe El, suntem transformați după chipul Său.

Ellen White ne încurajează astfel:

„Fiecare făgăduință din Cuvântul lui Dumnezeu este pentru noi. În rugăciunile voastre, prezentați înaintea lui Dumnezeu Cuvântul Său și, prin credință, revendicați făgăduințele Sale. Cuvântul Său este garanția că, dacă cereți cu credință, veți primi toate binecuvântările spirituale. Continuați să cereți și veți primi nespus mai mult decât tot ce cereți sau gândiți.” (In Heavenly Places, p. 71)

Cum putem revendica făgăduințele Sale? De exemplu, atunci când vă rugați pentru pace, puteți revendica Ioan 14:27 și spune:

„Doamne, Tu ne-ai spus în Cuvântul Tău: «Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.» Dă-mi pacea pe care ai făgăduit că ne-o vei da.”

Mulțumiți-I Domnului că vă dă pacea Sa, chiar dacă în acel moment poate încă nu o simțiți.

Postul

Vă încurajăm să țineți Postul lui Daniel în timpul acestor zece zile. A începe anul cu rugăciune și post este o modalitate minunată de a ne consacra viața lui Dumnezeu pentru anul care urmează.

Ellen White scrie:

„Acum și până la încheierea timpului, poporul lui Dumnezeu trebuie să fie mai stăruitor și mai veghetor, să nu se încreadă în propria înțelepciune, ci în înțelepciunea Conducătorului lor. Ei ar trebui să pună deoparte zile pentru post și rugăciune. Poate că nu este necesară o abstinență totală de la hrană, dar ar trebui să mănânce cu cumpătare, alegând hrana cea mai simplă.” (Counsels on Diet and Foods, pp. 188–189)

Știm că Daniel a mâncat doar legume și fructe timp de zece zile. În același fel, vă încurajăm să adoptați o alimentație foarte simplă pe parcursul acestor zece zile. Dacă dorim să avem o minte mai limpede pentru a auzi glasul lui Dumnezeu și să ne apropiem mai mult de El, trebuie să ne asigurăm că alimentația noastră nu ne împiedică în acest scop.

Postul nu înseamnă doar abținerea de la hrană. Vă încurajăm, de asemenea, să postiți de la televizor, filme, jocuri pe calculator și chiar de la rețelele sociale. Uneori, lucruri care nu sunt rele în sine pot ocupa atât de mult din timpul nostru, încât nu ne mai rămâne suficient pentru Dumnezeu. Puneți deoparte tot ceea ce este posibil, pentru a avea mai mult timp de petrecut în prezența Domnului.

Postul nu este o metodă rapidă de a obține o minune de la Dumnezeu. El înseamnă să ne umilim înaintea Lui, pentru ca Dumnezeu să poată lucra în noi și prin noi. Să ne apropiem de El prin rugăciune și post, iar El Se va apropia de noi.

Duhul Sfânt

Nu uitați să-I cereți Duhului Sfânt să vă arate pentru ce trebuie să vă rugați în dreptul unei persoane sau într-o anumită situație. Biblia ne spune că nu știm cum trebuie să ne rugăm, iar Duhul Sfânt este Acela care mijlocește pentru noi.

„Nu trebuie doar să ne rugăm în Numele lui Hristos, ci și sub inspirația Duhului Sfânt. Aceasta explică ce înseamnă cuvintele că Duhul «mijlocește pentru noi cu suspine negrăite» (Romani 8:26). Dumnezeu găsește plăcere să răspundă unor astfel de rugăciuni. Atunci când, cu seriozitate și stăruință, înălțăm o rugăciune în Numele lui Hristos, chiar această stăruință este o garanție din partea lui Dumnezeu că El este gata să răspundă rugăciunii noastre «nespus mai mult decât cerem sau gândim noi» (Efeseni 3:20).” (Parabolele Domnului Hristos, p. 147)

Credința

Citim în Spiritul Profetic că „rugăciunea și credința vor face ceea ce nicio putere de pe pământ nu poate realiza” (Divina vindecare, p. 509). De asemenea, ni se spune că, „pentru orice dar pe care El l-a făgăduit, putem să cerem; apoi trebuie să credem că îl primim și să-I mulțumim lui Dumnezeu că l-am primit” (Educație, p. 258).

Faceți-vă, așadar, un obicei din a-I mulțumi lui Dumnezeu, prin credință, chiar înainte de a vedea răspunsul, pentru ceea ce urmează să facă și pentru modul în care va răspunde rugăciunilor voastre.

Rugați-vă pentru alții

În timpul acestor zece zile vă încurajăm să vă rugați cu perseverență pentru oamenii pe care Dumnezeu i-a așezat în viața voastră. Alegeți între cinci și șapte persoane – pot fi rude, prieteni, colegi de serviciu, vecini sau simple cunoștințe. Luați-vă timp să-L întrebați pe Dumnezeu pentru cine dorește El să vă rugați. Cereți-I, de asemenea, să vă dea o adevărată povară pentru aceste persoane.

Scrieți-le numele pe o foaie de hârtie și păstrați-o într-un loc vizibil, de exemplu în Biblia voastră. Pe măsură ce vă rugați, cereți-I lui Dumnezeu să deschidă în acest an o ușă – prin OneVoice27 – pentru a le împărtăși speranța revenirii Sale în curând. Veți fi uimiți să vedeți cum lucrează Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile voastre!

Provocarea de misiune din cadrul Zecelor Zile de Rugăciune

Isus ne cheamă nu doar să ne rugăm, ci și să răspundem nevoilor practice ale celor din jurul nostru.

„Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.” (Matei 25:35, 36)

În Divina vindecare citim:

„Trebuie să trăim o viață dublă – o viață de cugetare și de acțiune, de rugăciune tăcută și de lucrare stăruitoare.” (p. 512)

Am primit atât de multă dragoste din partea Mântuitorului nostru, iar acum avem privilegiul de a împărtăși această dragoste prietenilor, vecinilor și străinilor aflați în nevoie.

Întrebați-L pe Dumnezeu cum puteți sluji, dumneavoastră și biserica dumneavoastră, celor din jur atât în timpul, cât și după încheierea celor Zece Zile de Rugăciune și cum aceste fapte de dragoste pot deveni punți către lucrarea misionară OneVoice27 din luna septembrie.

În timp ce organizați activitățile de slujire, aveți grijă ca pregătirile să nu vă distragă de la rugăciune.

„Lucrarea personală pentru alții trebuie să fie precedată de multă rugăciune în ascuns; căci este nevoie de mare înțelepciune pentru a înțelege știința câștigării sufletelor. Înainte de a comunica cu oamenii, stați în comuniune cu Hristos. La tronul harului ceresc primiți pregătirea necesară pentru a sluji oamenilor.” (Rugăciunea, p. 313)

În resursele online pentru Zece Zile de Rugăciune veți găsi un document care conține zeci de idei pentru activități misionare. Isus vă invită să fiți mâinile și picioarele Sale într-o lume plină de nevoi.

Despre autor

Dr. Clinton Wahlen este director asociat al Institutului de Cercetare Biblică (Biblical Research Institute) al Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, cu sediul în Silver Spring, Maryland, SUA, unde slujește din anul 2008. După ce a fost pastor timp de șapte ani în California, perioadă în care a trăit experiența unei convertiri care i-a schimbat viața, trecând de la ateism la credință, și-a obținut doctoratul (Ph.D.) în Noul Testament la Universitatea Cambridge.

Dr. Wahlen a predat Noul Testament și limba greacă în Rusia și în Filipine, a publicat numeroase articole academice și este autorul sau editorul mai multor cărți, inclusiv a două trimestre pentru Școala de Sabat. El și soția sa, Gina, au doi copii adulți și doi nepoți.

Materialele pentru Zece Zile de Rugăciune au fost pregătite de Asociația Pastorală a Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Cu excepția situațiilor în care este indicat altfel, pasajele biblice sunt preluate din versiunea Cornilescu  1924 – revizuită ( RMNN)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *