Sărbătoarea din Sabat

0

Concepeți ultimul Sabat din cele Zece Zile de Rugăciune ca un timp în care să sărbătorim bunătatea și puterea lui Dumnezeu. Împărtășiți modul în care ați experimentat puterea rugăciunii și vestea bună a Evangheliei veșnice în ultimele zece zile. Bucurați-vă de ceea ce a făcut, face și va face Dumnezeu.

Nevoile fiecărei adunări sunt unice, așa că vă rugăm să colaborați cu liderii locali pentru a dezvolta un plan specific pentru biserica dumneavoastră. Iată câteva elemente posibile pe care să le includeți în serviciul divin din ultimul Sabat.

Tema:

Înapoi la altar – Să facem loc pentru Dumnezeu

Verset tematic:

“Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.” (Ioan 4:23).

Imnuri sugerate:

E-al rugii mele ceas divin 191

Dați-ne-n mână Biblia cea sfântă 151

Rămâi cu noi  332

Ploaia târzie promisă 531

Dulcea chemare  461

Când ești apăsat de durere  125

Idei de predici:

Rugați un pastor, un prezbiter sau un lider de rugăciune să țină o scurtă predică despre importanța timpului personal regulat de rugăciune și a închinării în familie. Pasaj din Scriptură: Ioan 4:23.

[SAU]

Rugați participanții la cele Zece Zile de Rugăciune să ofere pe rând rezumate de 1 sau 2 minute pentru fiecare dintre cele 10 teme de rugăciune zilnică. Împărtășiți titlul, versetul principal și un gând cheie. (Planificați din timp astfel încât prezentările să rămână de 1-2 minute. Pentru majoritatea oamenilor, un minut reprezintă 125-150 de cuvinte rostite).

[SAU]

Înscrieți trei persoane de vârste diferite pentru a prezenta predici de 5 minute despre modul în care petrec timpul personal de rugăciune. În plus, invitați una sau două familii să împărtășească idei despre cum să faciliteze experiențe atractive de închinare în familie Tinerii ar putea, de asemenea, să ajute cu muzică sau să prezinte experiențe.

Încheiați cu un apel către ascultători să facă din timpul devoțional personal și din închinarea în familie o prioritate.

Alte idei de programe:

Mărturii ale membrilor despre rugăciunea ascultată

Timp de rugăciune în grupuri mici

Anunțarea unor viitoare activități de rugăciune sau de slujire

Povestire pentru copii despre închinare și rugăciunea zilnică

Selecții muzicale speciale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *